2 days ago

HintPoint

La mulți ani România!🇹🇩

Astăzi e zi de sărbătoare națională, dar și prima zi în care începe calendarul de Advent.💜

Calendarul de Advent este expresia nerăbdării și a pregătirii în așteptarea sărbătorilor, numărând la propriu, zi cu zi, până în Ajunul Crăciunului. Înainte de a fi o alergătură după cadouri, în Advent fiecare zi ar trebui să ne îmbogățească sufletește, să ne bucure și să ne introducă treptat în atmosfera Crăciunului.🎄
Există o legendă care spune că un preot de la un orfelinat era întrebat zilnic de copiii nerăbdători cât mai este până la Crăciun. Văzând curiozitatea lor, preotul a avut ideea să le înșire 24 de lumânări și să le aprindă în fiecare zi câte una. Așa copiii știau sigur când vine Moșul.🎅🏻

Calendarele pe care le vedem peste tot sunt convențional numerotate de la 1 la 24 decembrie, aceste calendare au devenit nelipsite distracții, în forme diverse și cât mai originale. Știm cu toții că nu doar copii sunt cei care își stăpânesc cu greu curiozitatea de a desface toate ușițele deodată, pentru a descoperi ce surpriză se ascunde în spatele lor: o bucățică de ciocolată, un cadou mic, o jucărie sau un mesaj.🎁

Pentru cā ne plac surprizele, va invităm la joacă. 🎉

Timp de 24 de zile va pregătim câte o surpriză de Advent, dimineața vă prezentăm un produs creat de noi, sub formă de ghicitoare.
Prima persoană care ghicește produsul, are 50% reducere la produsul respectiv. 🎁
Ca să fie bucurie și pentru cei mici și pentru cei mari vom avea:
jocuri pentru copii,
produse de decor,
surprize pentru adulti ( agende, calendare, eșarfe , tricouri, plăsuțe)

Ce spuneți dăm start jocului? 🎉

Cine intră în cursa cadourilor HintPoint? 🎉
Ne pregatim cu produse deosebite care să aducă bucurie in toate familiile
.
Revenim la ora 12 cu prima ghicitoare, rămâneți aproape să prindeți startul.
Va fi distracție și multe zâmbete! 🤣❤️
... See MoreSee Less

View on Facebook

4 days ago

HintPoint

hintpoint.ro/product/veioza-personalizata-la-cerere/ ... See MoreSee Less

View on Facebook

3 weeks ago

HintPoint

Suntem prezenti la Targul de Craciun cu produse inedite create cu drag ca cei mici sa isi poata realiza propriul decor de Craciun🎄🎅🏻⛄️ ... See MoreSee Less

View on Facebook

3 weeks ago

HintPoint

30%off hintpoint.ro/product-category/covorase-de-joaca/ ... See MoreSee Less

View on Facebook

3 weeks ago

HintPoint

O relatie Win Win!Fiecare poveste de succes este o piatră de temelie pentru comunitatea noastră de antreprenori cu oameni frumoși și reușite mari 😃

Din această comunitate face parte și Alexandru Șerban, omul din spatele Hint Point, o afacere în domeniul tipăririi de diverse produse cu rol publicitar, decorativ, comercial și mixt. Avantajul produselor Hint Point constă în versatilitatea aplicațiilor tipărite digital față de cele tipărite clasic 👍

Firma produce materiale tipărite în tiraje mici și mijlocii, atât pe hârtie cât și pe suport textil, tipărituri care pot fi folosite ulterior în producție publicitară, comercială și în cadrul decorațiunilor interioare. Mai multe detalii despre această inițiativă puteți citi pe blogul nostru: metodica.ro/startup/hint-point

Ne bucură să știm că ne-am adus aportul la acest proiect frumos și sperăm ca în viitor să oferim consultanță cât mai multor astfel de inițiative! 😄

#metodica #designedforeducation #afacere #hintpoint #povestedesucces #cluj #consultanta #antreprenoriat #investitii #finantari
... See MoreSee Less

View on Facebook

1 month ago

HintPoint

Cine vine astazi la joaca?

Inca nu avem zapada sa iesim la bulgareala si facut oameni de zapada, dar daca cei mici ii construiesc bucata cu bucata pe frigider credeti ca ar fi fericiti? ⛄️
In curand produsul va fi disponibil pe site in categoria puzzle magnetic. 🎉

hintpoint.ro/product-category/puzzle-magnetic/
... See MoreSee Less

View on Facebook

1 month ago

HintPoint

Echipa @HintPoint pregatita de o noua zi de munca.
Cine stie ce surprize avem noi astazi? 😉
... See MoreSee Less

View on Facebook

1 month ago

HintPoint

Se spune despre brad că este un pom al vieții datorită faptului că el rămâne verde tot timpul .🎄

Bradul de Crăciun era împodobit, la început, cu fructe, flori de hârtie sau biscuiți. În timp, s-a trecut la ornarea acestuia cu fel si fel de minunății, printre care: globulețele de sticlă, beteala, bombonele de ciocolată, instalațiile luminoase, etc
Există, de asemenea, obiceiul ca în vârful bradului de Crăciun să se așeze o stea, simbol al stelei care i-a călăuzit pe magi până la Betleem. Despre această stea se spune că aduce noroc și duce la îndeplinire dorințelor. ✨

Știm cu toții cât de mult le place celor mici să împobobească bradul și să schimbe locul globurilor, așa că am creat pentru ei un brad magnetic pe care îl pot aranja după bunul plac. (Fără riscuri să spargă globuri, făra să își tragă bradul peste ei.🙀)

Bradul se poate pune :
🌲pe frigider,
🎄geam,
🎄perete,
🎄ușă sau
🎄dulap, conține mai multe elemente decorative și este o joacă îndragită în perioada sărbătorilor, mai ales că dezvoltă atenția, motricitatea fină și crește stima de sine la final când au reușit să îl impodobească singuri.

Dimensiunile pot oscila în funcție de locul ales și se poate personaliza pe trunchi cu numele copilului sau mesaj si chiar poate include globuri cu poze.

De astăzi îl găsiți disponibil și pe site-ul nostru, iar pentru personalizări ne puteți scrie completări în comandă, pe mail sau în mesaj privat.📜
Va fi un cadou inedit care bucură întreaga familie 🎁

hintpoint.ro/product/brad-craciun-magnetic-tip-puzzle-copiaza/
... See MoreSee Less

View on Facebook

1 month ago

HintPoint

Maria Montessori spunea: “Copiii învaţă din ceea ce îi înconjoară”.
Noi ne dorin să îi înconjurăm de jocuri educative.

Un joc de puzzle aduce beneficii în dezvoltarea mentală a copilului, dar este și un mod distractiv de a petrece timpul, atât individual, cât și alături de familie.

Cercetătorii afirmă că rezolvarea unui puzzle este legată de creșterea nivelului de dopamină eliberat de către sistemul nervos. Dopamina este un neurotransmițător care este responsabil cu starea de bine, de fericire, optimism, plăcere, motivație, dar și de capacitatea de a lua decizii. Prin urmare, rezolvarea unui joc de puzzle este o activitate care generează o stare de bine atât copiilor ,cât și adulților.

Jocul de puzzle aduce nenumărate beneficii:
* Creează o stare de bine.
* Îmbunătățește motricitatea mâinilor și a degetelor.
* Dezvoltă cultura generală și îmbunătățește vocabularul..
* Dezvoltă abilitățile cognitive și memoria.
* Ajută la învățarea rezolvării problemelor
* Ajută la dezvoltarea abilităților sociale.
* Crește stima de sine
La noi găsiți puzzle -uri magnetice menite să dezvolte abilitățile copiilor, dar și să ofere un decor special de Crăciun.
Anul acesta s-ar putea să fie greu să îl aducem pe moșul în casele noastre, dar cu un puzzle magnetic, cei mici il vor aduce chiar ei .
Produsul este disponibil la set în magazinul nostru și în curând revenim și cu alte modele.

hintpoint.ro/product/mos-craciun-magnetic-tip-puzzle/

#feelyourSanta #feelyourpoint #hintpoint
... See MoreSee Less

View on Facebook

2 months ago

HintPoint

Cum se monteaza un tapet autocolant- tips and tricks 🙂 ... See MoreSee Less

View on Facebook

2 months ago

HintPoint

Va plac tinutele unice? 🎉
Va place sa purtati ceea ce simtiti si ceea ce se potriveste cu voi?
V-ar placea sa aveti proprii leggings persinalizati, creati dupa bunul vostru gust, in culorile preferate si cu grafica sa va reprezinte?
Dar un cardigan asortat?
Unul colorat in emotiile si preferintele voastre, care sa reprezinte starea voastra de spirit?
Am lansat produsele de toamna, leggings pufosi pe interior, elastici cat trebuie sa arate bine pe picior dar sa nu dea in colanti si
cardigan de toamna lejer, placut la purtare si nu foarte gros sau greu.

Spuneti-ne cum ati dori sa va personalizati tinuta de toamna si noi o sa va indeplinim visul. 🙏
Nu uitati la Hint Point totul este despre « feel your point »😉
... See MoreSee Less

View on Facebook

2 months ago

HintPoint

Loterie cu bucurie🎊 ... See MoreSee Less

View on Facebook

2 months ago

HintPoint

Noi produse personalizate pentru micile placeri ale femeilor doritoare de frumos . ... See MoreSee Less

View on Facebook

3 months ago

HintPoint

E sambata, e cald inca, poate iesim la o promenada.
Care tinuta o alegeti pentru ultima sambata de august?
... See MoreSee Less

View on Facebook

4 months ago

HintPoint

Știți vorba aia: “Croitorul rămâne fără cămăși”?
Noi n-am rămas fără cămăși, doar fără etichete.
Până acum! 😎
Vă plac etichetele noastre de brand? 😊
... See MoreSee Less

View on Facebook

4 months ago

HintPoint

Pentru o plimbare de duminica, va recomandam rochite imprimate pentru toate gusturile ... See MoreSee Less

View on Facebook

4 months ago

HintPoint

Ne unduim printre textile placute, moi, racoroase si pline de personalitate: rochii, bluze, șalvari, șorturi in devenire 🥳 ... See MoreSee Less

View on Facebook

4 months ago

HintPoint

2 minute cu Alex, despre planse de joaca marca Hint Point ... See MoreSee Less

View on Facebook

4 months ago

HintPoint

2 minute cu Alex, astazi despre tablouri ... See MoreSee Less

View on Facebook

4 months ago

HintPoint

Acestia suntem noi cu emotii si culoare la NCN Tv 🙂 ... See MoreSee Less

View on Facebook

4 months ago

HintPoint

Dintre lampile noastre printate, a scos capul spre luna inca una pentru oameni frumosi .Înainte și după final touch (abajurul🤗) creat de HintPoint ... See MoreSee Less

View on Facebook

4 months ago

HintPoint

Despre cum se poarta noii nostri salvari 🤣 ... See MoreSee Less

View on Facebook

5 months ago

HintPoint

A sneak peek at Hint Point 😉
Va place la noi?
... See MoreSee Less

View on Facebook

5 months ago

HintPoint

Set de rochite pentu surori cochete 🙂 ... See MoreSee Less

View on Facebook

5 months ago

HintPoint

...Cand cei mici sunt cei mai mari artisti... ... See MoreSee Less

View on Facebook

5 months ago

HintPoint

Noi rochite gata de impachetat soarele ... See MoreSee Less

View on Facebook

5 months ago

HintPoint

Am transpus pe textil o parte din “bucuria vieții” , și bucuria se întoarce înapoi 🙂 ... See MoreSee Less

View on Facebook

5 months ago

HintPoint

Mirror Mirror on the wall...#Cutting #vinyl #roland #shape #hintpoint #feelyourpoint ... See MoreSee Less

View on Facebook

5 months ago

HintPoint

#the real deal #canvas #latex #hplatex365 #frame #art #hintpoint #feelyourpoint ... See MoreSee Less

View on Facebook

5 months ago

HintPoint

#canvas #teaser ... See MoreSee Less

View on Facebook

5 months ago

HintPoint

Cutting little feet 🙂 #cut #roland #protection # vinyl #floorgraphics #feelyourpoint #hintpoint ... See MoreSee Less

View on Facebook

6 months ago

HintPoint

Pentru ca sunt necesare masuri in incercarea de oprire a raspandirii acestei epidemii, venim in intampinarea clientilor cu pachete de preventie, distantare, informare si atentionare.
Pachetele includ: afise, stickere de podea, de geam, de suprafete, masti textile, stickere de baie, afise de prevenire, informare si pastrare a distantei.
Le gasiti disponibile in magazinul nostru online hintpoint.ro/product/pachet-stickere-preventie-si-distantare/ sau prin comanda pe adresa order@hintpoint.ro
#staysafe
... See MoreSee Less

View on Facebook

6 months ago

HintPoint

Kit de pictura parinte/copil il gasiti in magazin aici hintpoint.ro/product/kit-de-pictura-parinte-copil-mandala-pisica/ ... See MoreSee Less

View on Facebook

6 months ago

HintPoint

Set de pictura pe canvas parinte/copil.
Poftiti la experiente in familie 🌈
... See MoreSee Less

View on Facebook

6 months ago

HintPoint

Voucher cadou pentru sarbatoritii zilei de astazi. 🎉 pentru comenzile de masti din magazinul nostru
hintpoint.ro/product-category/masti-textile-colorate/
... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Ne pregatim de 1 iunie cu diferite covorase si planse tematice.
Le gasiti in magazinul nostru hintpoint.ro/product-category/covorase-de-joaca/
... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

D-ale carnavalului ! Unde esti Nea Iancule?
Pregatiti cu masti?
Cine cauta gaseste diferite modele la noi in magazin:

hintpoint.ro/product-category/masti-textile-colorate/
... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Un produs indragit de cei mici: papusi de hartie predecupate si garderoba lor. disponibil de astazi pe site
hintpoint.ro/product-category/papusi-de-hartie/
... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Si oficial taiem panglica la magazinul online, cautati cuvantul care aduce un voucher cadou pe www.hintpoint.ro ... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Revenim sa va anuntam ca magazinul este functional, iar aici hintpoint.ro/product-category/masti-textile-lenani/ gasiti mastile marca Lenani descrise mai jos.
Speram sa fiti incantati si de categoriile pentru copii: covorase si planse de joaca pregatite in asteptarea zilei de 1 iunie. 🎈
... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Concluzionăm o săptămână buna cu Atelierul Berzelor 🙂
Credem că putem și noi să ne atribuim o parte din "Mic Drop-ul" lui Obama.
God bless us All 🙂Astăzi vreau să vă laud pe cineva, Carmen de la HintPoint!
Doar i-am scris că vreau niște cartoane mai speciale și am primit minunățiile pe care le vedeți.
Plus că e singura care a reușit să redea exact nuanța de roz din cărțile de vizită create de Claudia.
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc și vă recomand cu cel mai mare drag!❤❤❤😘😘😘
... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

“Țară, țară, vrem curieri”
Înflorind pe câmpiile patriei multe colete, avem nevoie de stickere de produse 🙂
Iată! Autocolant cu adeziv removable(nu rămâne adezivul pe produs,tipar eco, calitate ) Alexandra Nicoleta Stan
Vraja Jucariilor #sticker #produs #latex #hintpoint #feelyourpoint
... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Gasiti pe Work At Home Moms Romania in albumul de 1 iunie, printre multe alte produse pentru copii si covorasele noastre de joaca .
Ne bucuram sa putem aduce bucurie si un cadou cu multe zambete si activitati de Ziua copilului.
Va reamintim: realizam pentru copii covorase impermeabile de joaca de tip sotron si twister, planse de joaca cu stickere sau animale de plastic si planse wipe and clean de diferite dimensiuni si carti de colorat predecupate cu animale sau vehicule precum si carti cu papusi si hainute predecupate .
Vom reveni cu albumul pentru copii.HintPoint
... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Noi si AIVI Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune, desi departe suntem impreuna😷 Prietenii noștri de la HintPoint ne-au făcut o surpriză neașteptată: o mască (a cărei purtare va deveni obligatorie, în spațiile publice închise și în transportul în comun, din 15 mai) imprimată cu unul dintre cele mai simpatice logo-uri ale noastre.

🖨 La print shop-ul lor găsiți, de altfel, măști și bandane personalizate cu câte în lună și în stele. Este suficient să aruncați un ochi pe pagina lor sau să îi contactați; sunt foarte prietenoși!

💽 La noi găsiți, în schimb, 𝗺𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗮𝘁𝗲, 𝗽𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗮𝗰𝘂𝗺, 𝗽𝗲 𝗽𝗹𝗮𝘁𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮 𝗵𝘁𝘁𝗽://𝗺𝗵𝘂𝗯.𝗮𝗶𝘃𝗶𝗼𝗻𝗴.𝗿𝗼. Documentate și realizate de tineri cu vârste între 15 și 25 de ani din mini-redacțiile de la Botoșani și Curtea de Argeș, sunt editate și atent coordonate de echipa noastră și trimise către voi.

😇 Cum puteți să susțineți continuarea acestui proiect? 𝗔𝗰𝗰𝗲𝘀𝗮𝘁̦𝗶 𝘄𝘄𝘄.𝘁𝗲𝗮𝗺𝗶𝗻𝗴.𝗻𝗲𝘁/𝗮𝗶𝘃𝗶𝗼𝗻𝗴 𝘀̦𝗶 𝗱𝗼𝗻𝗮𝘁̦𝗶 𝗿𝗲𝗰𝘂𝗿𝗲𝗻𝘁 𝟭 𝗘𝗨𝗥𝗢/𝗹𝘂𝗻𝗮̆, 𝗳𝗮̆𝗿𝗮̆ 𝗰𝗼𝗺𝗶𝘀𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲, 𝗰𝗮̂𝘁 𝘀𝗲 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗮𝗿𝗲𝘁 𝘀̦𝗶 𝗶̂𝗻 𝗱𝗲𝗽𝗹𝗶𝗻𝗮̆ 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗻𝘁̦𝗮̆.

#mhub #aivimediahub #HintPoint #printshop #pandemie #rec
... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

De astazi gasiti la noi mascute si bandane cu grafica Lenani . Pentru comenzi va asteptam cu mesaj privat deocamdata, se lucreaza si la magazinul online si va vom anunta cand se poate cumpara si de pe site direct . Puteti retrimite direct poza cu masca dorita sau puteti comenta direct la poza. Modelele sunt disponibile atat pentru adulti cat si pentru copii.
Mascutele sunt din bumbac cu elastan in 2 straturi si buzunar pentru filtru ( tifon, heppa pe care nu il furnizam noi) , au 3 pliuri si urechi de elastic moale ( dimensiuni standard si pentru fete mai mari, cei mai slabuti pot innoda elasticul pentru o asezare mai potrivita pe fata) . Modelele acestea sunt desenate cu drag si migala de Elena Niță si printate cu bucurie de noi. Speram sa nu le purtam mult, dar cat timp se vor purta vrem sa aducem cu ele putin mai multa veselie.
... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Unii dragoni își gasesc dragoniță. Alții ascultă radio poliția din Andorra, Spania - baby shark tune. Noi am gasit un personaj, care ne-a înmuiat dragonul. Rimează cu Tonitza” #canvas #brush #hintpoint #feelyourpoint credits Dana Munteanu Woolandia & Light Brush ... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Noi modele de mascute si bandane ... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

#journalism #opportunity #ideas ... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Ne pregatim de pescuit cu Dudi Bait , cu masti bariera reutilizabile din bumbac cu elastan in 2 straturi si 3 pliuri, cu buzunar interior pentru filtru si urechi din elastic moale si cu bandane. Materialul este personalizat prin sublimare se poate spala la 60 gr si calca. Fir de elastic intins! ... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Ne bucuram ca am facut parte din acest proiect cu mangaieri lirice. ... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

De astazi gasiti la noi bandane personalizate, print pe bumbac cu elastan, pentru copii si adulti. Fiecare le poarta cum doreste: batic, esarfa, pe cap, la gat . Sunt vesele, vara te feresc de soare, toamna de racoare. ... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Because we need them. Always will. ... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Happy kid, smart kid si o harta de la noi. Ne bucuram cand aducem zambete ... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

despre noi si "esarfa in dar" pardon ...masca sau bandanaPentru ca astazi pe grupul Point to point este despre daruri si pentru ca ieri a fost despre masti, avem o combinatie speciala pentru cei care doresc sa comande masti din bumbac duble, cu 3 pliuri si buzunar interior pentru adaugare filtru, mastile sunt printate personalizat in functie de dorinta fiecaruia, iar astazi la 5 masti comandate primiti a sasea gratuit sau la 3 bandane a 4-a este gratuita. Detalii si comenzi in mesaj privat sau pe pagina HintPoint ... See MoreSee Less

View on Facebook

7 months ago

HintPoint

Hristos a Înviat!
Sărbători binecuvântate,și sănătate.
... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Stam acasa in continuare si vrem sa ne simtim bine in hainele de casa.
Eu recunosc: daca am o pijama lejera si in care ma simt bine o transform din pijama in haine de casa. Si asa sar dimineata din pijama in alta pijama, dar care nu ma face sa ma simt iesita din asternuturi, ci ma face sa ma simt bine si vioaie.

SASSY MOOD, dupa cum ii spune numele este o stare plina de enrgie pozitiva, de indrazneala si de ghidusie.

Elena Mirea lanseaza odata cu pijamalele ei cochete o intreaga poveste, una despre cum sa stai acasa sa te simti confortabil si fericita in acelasi timp.
Las mai jos cuvintele Elenei sa va poarte in tara de vis a pijamalelor Sassy si cateva imagini care vorbesc de la sine despre acasa cu Sassy.

"Sassy Mood, sau al doilea bebelus al meu, cum imi place mie sa ii spun . De cand ma stiu si pana acum vreo doi ani, nu mi-am cumparat pijamale. Era traditie sa le primesc de la mama cu diverse ocazii, ba ziua mea, ma Paste sau Craciun. In copilarie si pana in adolescenta nici nu prea conta in ce sunt imbracata cand dorm. Nu aveam nicio problema daca erau tricouri mai vechi chiar pijamale care imi ramasesera mici )

Cand m-am mutat cu prietenul meu (sotul de azi) dormeam in hainele lui. Imi placeau camasile mai largi si tricourile lui. Imi ofereau lejeritate si confort. Nu am stat sa analizez prea mult la momentul acela. Imi placea si atat.

De cand am devenit mama, lucrurile au luat o alta intorsatura. Mi-a placut intotdeauna sa ma imbrac bine cand ies din casa fie la serviciu, la plimbare sau chiar la Mega din colt. Eh, in perioada mamiciei, tinuta de casa, tinuta de somn era tot una. Nici nu vedeam petele de lapte, de voma J), de diverse mirosuri…Nici nu mai stiu de cate ori am iesit la Mega in pijama (tricou si pantalon diferiti) si cu motul in varful capului. Cand se apropia Augustin de 1 an si am mai avut timp sa respir si sa ma vad in oglinda, mi-am dat seama cat de mult difera aceasta persoana neingrijita si obosita de cea care eram eu cu putin timp in urma. Dar ce puteam sa fac sa schimb asta? Cum puteam sa imi schimb imaginea? Ca de machiat nu era cazul, de pus tocuri si rochii fandosite nici atat….well, macar puteam sa schimb pijamalele. Si uite asa am dat fuga la Mall si mi-am luat 3 seturi si alte perechi de pantaloni de casa si tricouri colorate si …..elastice de par noi.

Schimbarea asta mi-a adus un zambet pe fata. Desi eram obosita, macar eram imbracata cu haine noi si curate (inca).

Cand am ales sa fac din pijamale un business, m-am gandit sa imi umplu sifonierul cu haine de casa frumoase, moderne si din materiale naturale. Stim toate cate de important este somnul si mai ales sa fii imbracat in haine din fibre naturale si sa lasi corpul sa respire. Am cautat foarte mult sa gasesc materie prima de calitate astfel incat sa pot sa imi vad visul implinit. Cand am vazut primele pijamale cusute, a fost a treia cea mai fericita zi din viata mea. Coincidenta sau nu, a fost fix cand Augustin implinea 3 ani. Mi-ar placea sa stiu ca femeile, mamele, sa isi ofere ocazia sa se simta frumoase si bine imbracate chiar si cand nu le vede nimeni. Sa isi ofere o pijama confortabila, sa fie cochete si fericite. Eu as sta in pijama toata ziua. Imi place maxim sa le calc si sa le imbrac. Chiar umplu golul ala care atat de mult imi lipseste acum din nou, avand in vedere aceasta perioada de izolare."

Cum in aceste momente avem nevoie sa ne simtim fericiti chiar in tinute de casa ve recomandam din tot sufletul si cu o mie de zambete tinutele de calitate si pline de speranta de la Sassy Mood in care va veti simti lejere, cochete si Acasa.

Puteti achizitiona una sau mai multe pijamale, din multitudinea de modele, create pentru toate gusturile de pe site-ul Elenei Mirea ,aici sassymood.com/
... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Ia uitati ce minunatie de timp de calitate, artistic si decorativ v-am pregatit.
Kit de incondeiat oua de hartie desenat de Elena Niță , printat si decupat de noi.
Ati luat cadouri pentru cei dragi? Daca nu ar fi un cadou numai bun de perioada aceasta de Acasa.
Kit-ul il gasiti in magazinul Elenei aici lenani.ro/produs/kit-eggtastic/
... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Coloram si decoram pentru sarbatorile pascale ... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Ne bucuram sa vedem parinti si copii fericiti care topaie pe covorase ❤️🌈 ... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Kit de pictura 2ani+ 🤣 ... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Concurs pentru promovarea micilor producatoriDragii mei dragi, pentru ca suntem interconectati cu totii, fie ca ne place sa recunoaștem asta sau nu, vreau sa va invit maine sa luati parte la ceea ce se va dovedi a fi mai mult decat un Concurs.
Va fi o unire de forte intre antreprenori si consumatorii produselor si serviciilor acestora.
De vreo doua săptămâni am deschis un grup împreună cu partenerii mei de la HintPoint.
Grupul a fost special creat pentru a uni furnizorii de produse si servicii necesare si utile in perioada pandemiei.
Cum nu stim cat va mai dura aceasta situație, cautam sa ne sprijinim reciproc cat mai mult in aceste zile, si sa punem in stransa legatura consumatorii cu producatorii si antreprenorii romani.
Asadar, vineri, 3 Aprilie, va invit pe Point to Point - Sustinere pentru micii producatori sa participati la un concurs foarte important!
Pe scurt, antreprenorii vor fi rugati sa ne spuna cu ce pot ei ajuta concret in aceasta perioada de cumpana, iar consumatorii vor fi rugati sa faca recomandari de mici afaceri de care sunt multumiti.
La sfârșitul zilei vom alege un comentariu câștigător prin Comment Picker.
Daca va fi comentariul unui antreprenor acesta va beneficia de 2 postari de promovare, una pe pagina Lenani si una pe pagina HintPoint, PLUS un articol de promovare pe blogul Lenani.
Daca va fi ales comentariul unui consumator, acesta va alege una din afacerile lui preferate (din cele recomandate) care sa beneficieze de pachetul de promovare detaliat mai sus 😃
Asa-i ca suna interesant?
Va invit sa va inscrieti in grup si maine sa ne dam mainile strans 🙏🤝

#impreuna #haicaputem #concurs #sprijin #antreorenori #romani
... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Jocuri noi . Planse de modelaj cu plastilina pentru stat acasa cu bucurie ... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Va era dor de un bilet de festival ?
Aveti ocazia sa luati un bilet de solidaritate cu medicii clujeni din linia intai
Sustinem initiativa: Un Singur Cluj de a ajuta cu echhipamente de protectie medicii clujeni si va indemnam sa fiti participanti activi la Festivalul eroilor.
Prin achizitionarea unui bilet de solidaritate puteti ajuta un medic sa se protejeze
Fii tu eroul pe care vrei sa il vezi langa tine!Prin BILETUL DE SOLIDARITATE, comunitatea evenimentelor susține comunitatea medicală din Cluj. Cumpărând unul sau mai multe dintre cele 3 tipuri de bilete disponibile vei contribui și tu la achiziționarea echipamentelor cu care pot fi dotate unitățile medicale.

Ia-ți biletul de solidaritate 👉 bit.ly/2WTKbjx și zi-le și prietenilor tăi despre el. Avem Un Singur Cluj și vrem să-l facem bine împreună.
... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Multumim de recomandare Ioana Maria Ciortea ... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Multumim de recomandare Daniel Luca ... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Multumim de recomandare Elena NițăA trecut tare mult timp de cand nu v-am mai facut o recomandare, asa ca astazi e musai sa va impartasesc bucuria asta.
Cei care urmariti pagina, stiti deja ca Izul e innebunit dupa animale 🦍🐅🐺🦙🦒🐂🐑🦁🐒🦛🐿️🦔🐻
Astazi a sosit un colet care l-a bucurat pana peste poate: un covoras cu animale muuulte (pe care, evident, le stie), si pe care le va modela din plastilina, doar e activitatea lui preferata.
La fel de bine se pot face asocieri cu figurine de animale, se pot desena individual pe hartie si apoi facute perechi, se poate povesti despre mediul natural si caracteristicile fiecarui animal etc.
- Un pinguin! And a penguin chick! Si delfin! Si puiut de delfin! 😍
Era atat de incantat, incat jumatate de ora nu s-a ridicat de pe covoras :))
Covorasul este impermeabil, suficient de mare pentru un ciufulit pufos, are denumiri de animale in engleza si e foarte distractiv pentru cei mici ❤️
Vi-l recomandam cu mult drag si incredere!
💳 Il puteti comanda prin mesaj pe pagina HintPoint
Sunt niste oameni super profesionisti, si se vor asigura sa va ajunga comanda in cel mai scurt timp posibil 📦
... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Măcar să mâncam sănătos,zic. ... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Un lucru e bun cand stai acasa: ai mai mult timp de gandire si creativitatea isi scoate capul dintre pitici.
Ce credeti ca am mai inventat astazi?
Hint :mega bucurie pentru copiii putin mai mari decat ai nostri.
... See MoreSee Less

View on Facebook

8 months ago

HintPoint

Am inceput sa exersam. Ne pregatim sa ii invatam pe cei mici un nou joc.
Stanga si dreapta, inainte si inapoi pe covoras de twister.
Avem si varianta simpla, cu numere sau forme , cu animale sau printese 🤩acoperim toata gama.
Ce ziceti jucam in romana, engleza, franceza, italiana sau spaniola?
... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Cine stie ce pregatim noi astazi?
Hint: stam acasa, dar facem miscare
... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Creștem oameni 🙂 ... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Mesaj catre micii producatori. Haideti sa ramanem uniti ! ... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Echipa Hint Point va invita la carnaval! ... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

“Suntem copii .... Noi in anul 2000 ....vom fi mesteri iscusiti sa va facem fericiti!” Cine a fost pionier stie ce cantam 🙂
Pregatim inca o activitate, ne vedem maine vrednici pionieri! 👨‍👩‍👧‍👦
... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Noi am printat o surpriză.
Ce să fie oare?
Ce ați face voi împreuna cu copiii, cu ajutorul ei?
#hintpoint #feelyourpoint #activitati #timpdecalitatecucopiii #wipeandclean #altfeldedesenepepereti
... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Una din rochiile printate de noi si una dintre esarfe, desente punct cu punct si purtata cu bucurie acum de Daniela Orha.
Ce fel de rochie v-ar placea sa purtati primavara aceasta? Ati dori sa fie insotita de o esarfa asortata?
... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Unii fac printuri,noi facem Printuri cu suflet 🙂 #autodecals #raisasworld #raisasbooks #hintpoint #feelyourpoint #hplatex #hplatex26500 #hplatexprinter ... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

“Primele 12 luni cu bebe” intr-un cadru de poveste:
Un cantec de leagan compus de Razvan Krivach🎼
Coperti magice desenate de Lenani🎨
Stropi de print sub bagheta dirijorului de culori Serban Alexandru. 🧙‍♂️
Asa incepem primavara cu dragoste, veselie si oameni frumosi!
... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Tam tam taratamtam ... Bebe pe drumul printului ❤️Sa vad daca ghiciti 😁
Pe ce tip de produs va ajunge Hippie Bebe?
Hint: e in colaborare cu minunatii de la HintPoint ❤️

#baby #love #teddybear
... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Cum se naste Bebe .... din tipar sau un alt fel de conceptie 🥳 ... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

How it all began:)
The man behind the droplets 🙂
... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Pillow to be ! Astazi dragonii se bat cu perne 🐉🐉😁 ... See MoreSee Less

View on Facebook

9 months ago

HintPoint

Work in progress avec Lenani.
Droplet droplet on the way,
What have I become today? 💧
#latex #printpetextile #feelyourpoint #lenani
... See MoreSee Less

View on Facebook

10 months ago

HintPoint

Avem concurs !!!o agenda gratuita la alegere pentru cei ce se simt inconjurati de ❤️ , detalii mai jos
Haideti sa facem impreuna o supriza unei femei dragi din viata noastra!
#cudragostedelahintpointCONCURS CU DRAGOSTE
LATER EDIT -concurs incheiat!
Loredana Biliboc si Janina Popescu va astept cu detalii

Dragostea❤️ne bate la usa nu doar pentru ca vine Valentine’s Day , ci pentru ca suntem fiinte capabile de sentimente nobile, pentru ca suntem facuti din si pentru dragoste.
Si pentru ca luna aceasta “love is in the air” 💝avem de daruit agende cu dragoste.

“Scrisori din burtica”👩‍👧‍👦 pentru prima dragoste cea dintre mama si copil, un jurnal de sarcina cu descrierea saptamanilor de sarcina, pagina de notite si pagini de trecut: sentimente si ganduri, nume de alint, scrisori de la parinti pentru bebe, primele lui miscari in burtica, evolutia bebelui si pagini de lipit pozele de la ecografii.
Noi l-am gandit ca pe un cadou de suflet pentru viitoarele mamici, un cadou care acum in luna iubirii poate fi un prilej de bucurie.🎁

“Jurnalul de familie”👨‍👩‍👧‍👦 este cadoul perfect pentru cei dragi, un instrument de pastrat amintiri peste ani.
In fiecare luna intreaga familie isi poate lasa amprenta in acest jurnal, astfel incat peste ani sa fie cartea anului de rasfoit si rememorat momente din familie. Vine insotit de un plic cu stickere menit sa ii bucure pe cei mici si sa ii atraga sa participle la scrierea cartii cu si despre familie

“Planner 2020” 📔este despre iubirea de noi insene, este despre cum sa te organizezi zilnic in viata de antreprenoare, astfel incat la final de fiecare saptamana sa iti dai seama cat de mult ai crescut si cat de mult poti sa mai progresezi. Agenda are un vision board inserat, bun de creionat toate visurile noastre, pagini de comenzi, de notite, de client, pagini cu liste de facut sau liste importante si pagini cu realizari.

Voi ce alegeti sa faceti cadou luna aceasta, femeilor din viata voastra?🎁

Pentru detalii si informatii legate de agende va asteptam pe pagina nostra HintPoint

Am zis ca avem de daruit la inceput si nu nu am uitat. Cine isi doreste una dintre agendele de mai sus are ocazia azi si maine sa participe la un concurs., prin care castiga cadou una dintre agendele prezentate mai sus, la alegere

Ce aveti de facut?
🎈 scrieti un comentariu despre dragoste, poate fi si un cuvant doar
🎈Like si share la acest concurs
🎈 tag unei persoane careia stiti ca i-ar folosi una dintre agende
🎈like paginii HintPoint

Castigatorul va fi ales in functie de cate like-uri strange comment-ul vostru pana in data de 14 februarie ora 22😍
... See MoreSee Less

View on Facebook

10 months ago

HintPoint

Look who is talking about our planner 🙂
Kind words from our friends in business Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune
Feel your point?
... See MoreSee Less

View on Facebook

10 months ago

HintPoint

Astazi avem o bucurie dubla: lansarea unui nou produs destinat mamicilor si a unei colaborari Zentastice . Mai multe va spune prin cuvinte, imagini si emotii Elena Niță, cea care a imbratisat "Scrisori din Burtica" in coperti magice, desenate cu suflet cald de mama, marca Lenani. ... See MoreSee Less

View on Facebook

10 months ago

HintPoint

Suntem entuziasmați că am fost alături de studenți cu picături alese cu grijă, transportate milimetric pe hârtie, rezultând planșe de prezentare cu suflet mare. ... See MoreSee Less

View on Facebook

10 months ago

HintPoint

Din seria noi am printat iese la iveala un jurnal de lectura pentru copii.
Va recomandam « Jurnalul micului cititor » al doamnei Delia Mihaela Raduca.
Este cald, are insertii grafice minunate si in primul rand este instrumentul perfect pentru copiii nostri , ii ajuta sa avanseze in lectura si sa exprime ce urme a lasat fiecare carte citita in sufletul si mintea lor.
... See MoreSee Less

View on Facebook

10 months ago

HintPoint

12 pass uni #hplatex #hplatex26500
#stickerpack #inthemaking
... See MoreSee Less

View on Facebook

10 months ago

HintPoint

Work in progress #familyjournal #stickerpack #hintpoint #feelyourpoint @ HintPoint ... See MoreSee Less

View on Facebook

10 months ago

HintPoint

#feelyourpoint #planningyourbusiness #happyclient #planner2020Buna dimineața!

Luni e despre începuturi noi si curajul de a te bucura la maxim de ele.

Să avem o săptămână minunată!👌

Multumesc, HintPoint, pentru agenda personalizată. Este o placere să imi împart planurile saptamanale cu ea.😍☕
... See MoreSee Less

View on Facebook

11 months ago

HintPoint

Am inceput 2020 cu 220 de file de poveste .
Unde e povestea?
Povestea o vor scrie toate femeile antreprenor care isi doresc planner-ul facut de noi pentru ele.
Noi va dam instrumentul cu care sa creati un 2020 de succes, organizat pe saptamani, cu pagini destinate comenzilor, clientilor, realizarilor si obiectivelor lunare sau saptamanale.
Avem si surprize motivationale presarate printre luni si anotimpuri, iar la inceput un vision board numai bun de completat cu vise si dorinte .
Dupa parerea noastra acum nu va impiedica nimic sa va realizati visele.
Sa nu se simta barbati neglijati.
Este si pentru dvs domnilor, pentru a o oferi drept cadou celei dragi ( urmeaza luna martie in curand)
So, did we feel your point?
... See MoreSee Less

View on Facebook
Derulează în sus
error: Content is protected !!